EN RO

În mijlocul orașului, sub blazonul Palatului Culturii, IULIUS a dezvoltat Palas Iași, un proiect premieră, gândit ca un omagiu adus clădirii simbol și ca un avânt economic și social al întregii regiuni. Primul ansamblu mixt realizat în România, Palas Iași a introdus valențele vestice ale conceptului de lifestyle în dezvoltarea unei regiuni cu potențial major, insuficient valorificat.

Palas Iași, inaugurat în 2012, este sinonim cu stilul de viață cosmopolit. Este locul în care timpul capătă altă dimensiune, pentru că integrează tot ceea ce ritmul cotidian solicită. Un loc efervescent, în care experiențele abundă și ne aduc împreună, unde vii la birou și îți găsești inspirația la o cafea savurată în parc, care îți oferă acces la branduri internaționale, dar și la evenimente culturale.

Valoarea investiției în ansamblul Palas Iași se ridică la peste 320 milioane de euro. Dezvoltarea a continuat prin Palas Campus, un proiect mixt în sine aflat în zona Sf. Andrei din imediata apropiere, transformând o zonă subdezvoltată din centrul Iașului în hub de inovaţie şi creativitate.

  • Palas Mall & Palas Shopping Street * peste 63.000 mp * 270 magazine
  • food court, 20 restaurante, specific internațional
  • 4 săli de evenimente
  • parc * carusel venețian * lac * foișor * vestigii arheologice din fosta gospodărie a Curții Domnești * piațete evenimente * patinoar
  • 7 clădiri office clasa A * 75.600 mp * 60 companii * 9.000 angajați
  • amfiteatru în aer liber * 460 locuri
  • 2.500 locuri de parcare subterană

Palas a revitalizat urbanistic, economic și social centrul Iaşului, fiind o atracție turistică și un motor de creştere al comunităţii locale.

Anual, Palas atrage aproximativ 20 milioane de vizite, din țară și de peste hotare.